Compania BusinessMark a organizat anul acesta cea de-a treia ediție a Health Forum, in perioada 12-13 aprilie 2016, la Hotel Novotel din București, la care am participat in calitate de moderator. În comparatie cu editia din 2015, atat in prima zi, dedicata industriei farmaceutice, cat si in cea de-a doua dedicata sistemului medical romanesc au fost introduse teme noi de discutie, arzatoare in acest moment pentru participanti, si evident au fost invitati noi speakeri, care au venit cu declaratii incendiare pentru cei peste 100 de participanti. In plus, tot ca element de noutate, aceasta editie a oferit participantilor si posibilitatea de a participa la seminar interactiv: CREATIVITATE ÎN FARMA. TRENDURI, SOLUȚII ȘI ABORDĂRI INTELIGENTE, susţinut in prima zi.
Prețul medicamentelor stă în pixul unui ministru
Speakerii care au disecat in prima zi problematicile domeniului farma si care au avut curajul sa stea in fata tirului de intrebari venite atat din partea mea, in calitate de moderator, cat si din partea participantilor au fost: FLORIAN BODOG, Secretar de Stat, Comisia pentru sănătate publică, Senatul României, CORNELIU FLORIN BUICU, Președinte, Comisia pentru sănătate și familie, Camera Deputaților, NICOLAE FOTIN, Președinte, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, LAURENȚIU MIHAI, Director Executiv, APMGR, DANIEL POPESCU, Corporate Affairs Manager, Eli Lilly, IULIAN TRANDAFIR, Director General, Farmexpert, CRISTINA MUNTEANU, Director Executiv, ADRFR, PETRU CRĂCIUN, Director General, Cegedim, ZSUZSA BERESCHI, Managing Consultant, Horváth & Partners, ALINA DAVID, Tax Manager, PKF Finconta, GABRIELA MILCEV, Avocat Partener, SCA MILCEV BURBEA; Consilier în proprietate industrială și Partener, SCPI MILCEV BURBEA. Una dintre concluziile desprinse la eveniment a fost aceea ca o treime dintre medicamentele cu rețetă au risc mare de disponibilitate in momentul de fata.
”Problema dispariției medicamentelor de pe piață ne preocupă pe toți. Problema este deosebit de gravă pentru că trebuie să ne preocupăm foarte atent în ceea ce privește accesul populației la serviciile de sănătate și la medicamente. Există decizii luate de autorități și ministere care nu au fost analizate suficient în ceea ce privește impactul. Există un comportament necinstit în lanțul de distribuție farmaceutică. Importatorii și distribuitorii mari doresc să sancționeze acest comportament. Există firme care fac export paralel și nu asigură necesarul în piața internă, conform legii. E adevărat că acest necesar nu este foarte bine reglementat și nici sancțiunile pe care aceștia le-ar putea suporta nu sunt bine reglementate. Cred că și cei care fac distribuție profesionist ar trebui să își selecteze cu mai multă grijă colaboratorii și să ne asumăm anumite principii de etică. Comportamentul nostru, al tuturor factorilor implicați, este reflectat asupra stării de sănătate a pacienților și asupra imaginii noastre ca țară”, a declarat FLORIAN BODOG, Secretar de Stat, Comisia pentru sănătate publică, Senatul României.
Acesta a precizat că au existat întâlniri cu asociațiile de pacienți, cu producătorii de medicamente și reprezentanții autorităților pentru a dezbate această problemă.
”România nu are în prezent o politică publică privind medicamentele. Nu există o predictibilitate a businessului din domeniu având în vedere că prețul medicamentelor stă în pixul unui ministru. Principiile de stabilire a prețului medicamentelor ar trebui să fie introduse în Lege și să nu mai țină de culoarea politică a unui ministru. Am întrebat Ministerul care este modalitatea prin care va fi stabilit acest preț. În comisiile de specialitate sunt și specialiști. O să propunem o modificare la Legea 95 și apoi vom aștepta părerea Ministerul părerea pentru că am așteptat ani de zile propunerea acestei instituții”, a declarat CORNELIU FLORIN BUICU, Președinte, Comisia pentru sănătate și familie, Camera Deputaților.
Adevarata dezbatere, la Health Forum, nu la INSP
Fix in aceeasi zi, Ministerul Sanatatii stabilise o dezbatere publica (anuntata cu doar 3 zile inainte, careia i-au si schimbat locatia de la MS la INSP cu o zi inainte. Tema preturilor maximale si publicarea noului Canamed interesa majoritatea reprezentantilor din industria farma, asa ca nu puteau lipsi de acolo. Unii dintre speakeri chiar au ales sa vina mai intai la Health Forum si apoi sa plece la INSP. Altii au ramas pana la final in sala, insa ghicisem cu usurinta ca sunt cu gandul la dezbaterea ministerului. Prin urmare, am decis sa ,,mut” dezbaterea de la INSP la Novotel. Cum? Nimic mai simplu, am incercat sa aflu in timp real care sunt declaratiile facute de oficiali la dezbaterea MS si le-am spus in direct participantilor la Health Forum, rugandu-i totodata sa-si expuna parerile privind declaratiile cu pricina.
”Vorbim despre o legislație strâmbă și șchioapă care este în curs de aplicare. Anul trecut lovitura a fost simțită în plin de generice, anul acesta va fi resimțit de originale. Avem produse similare pe piață. Statul garantează că sunt similare, dar același stat asigură un avantaj competitiv fostului original după expirarea patentului. În continuare nu vom ajunge nicăieri tratând numai efectele. Referitor la preț ar trebui să renunțăm la minimul european. Este aberant ca statul să fixeze prețul pentru medicamente care sunt libere pe piață. Statul are clawbackul cu care poate controla piața”, a afirmat LAURENȚIU MIHAI , Director Executiv, APMGR.
Iar Dragos Damian, presedintele APMGR, prezent in sala, a tinut sa sublinieze ca adevarata dezbatere este la Health Forum, nu la INSP. DANIEL POPESCU, Corporate Affairs Manager, Eli Lilly este unul dintre speakerii care a fost prezent si la editia de anul trecut, deci nu putea lipsi anul acesta, asa ca a venit mai intai la Health Forum si a vorbit despre efectele reducerii prețurilor medicamentelor care a avut loc anul trecut, dupa care a alergat intr-un suflet la dezbaterea Ministerului, unde dezamagire totala in momentul in care a aflat ca s-a constituit un grup de lucru MS-CNAS pe preturi, fara industrie insa.
”Profețeam anul trecut că după 1 iulie, după reducerea prețurilor la medicamente, vor dispărea anumite medicamente de pe piață. În ceea ce ne privește avem câteva medicamente fundamentale pentru tratamentul pacienților care dispar în mod constant. Prin urmare este clar că dacă până la 1 iulie 2015 acest fenomen era sporadic, de la 1 iulie ne confruntăm cu plângeri din partea pacienților pentru că nu-și regăsesc medicamentele necesare. Această măsură a fost în aparență una bună pentru pentru pacienți, dar în realitate a fost o măsură populistă care le dăunează”, a declarat DANIEL POPESCU.
Să nu mai ascundem lipsurile din sectorul de stat sub preş
Desi a doua zi parea a fi mai linistita, nu a fost deloc asa, intrucat la finalul evenimentului, unii dintre speakeri , inclusiv eu, ne grabeam sa ajungem la Parlament la o alta manifestare, organizata cu ocazia Zilei Internationale a Hemofiliei. Asta nu inseamna ca vorbitorii celei de-a doua zile a evenimentului, respectiv: VASILE CEPOI, Președinte, Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate, MIRCEA CINTEZĂ, Colegiul Medicilor din România, ALINA AMBROZIE, Director Executiv, Spitalele Ponderas, CARMEN ORBAN, Manager, Institutul Clinic Fundeni, FLORENTINA ALMĂJANU, Director General, UNSAR, BOGDAN TĂNASE, Președinte, Alianța Medicilor, SERGIU NEGUȚ, Business Angel, Associate Dean at Maastricht School of Management Romania, IONUȚ LEAHU, Stomatolog, Owner, Clinicile Leahu, ANDREI NANU, Director Programe Educaționale, MedRight, DRAGOȘ ATANASIU, Senior Manager, Tranzactii, PwC Romania și OANA COSTAN, Director în cadrul CNAS nu au pus sare si piper in discursurile lor. Dimpotriva, s-a plecat de la procesul de acreditare a spitalelor, cat de dificil este acesta si s-a ajuns la lipsurile din sistem care intotdeauna au starnit si vor starni nemultumiri.
”În 2010 România avea la 1.000 de persoane 1,1 medici. După datele europene, aveam 2,2 medici. Suntem desigur la coadă Europei. De asemenea, migraţia este foarte mare. A fost făcut un studiu şi la dorinţe medicii au trecut pe locul 6 salariul ca importanţă. Principalele lor doleanţe sunt legate de dotările din spitale care nu le permit să-şi facă aşa cum trebuie meseria. De asemenea, aceștia sunt foarte nemulțumiți de opinia generală asupra lor”, a declarat MIRCEA CINTEZĂ, Colegiul Medicilor din România.
”O primă condiţie a calităţii actului medical este existenţa unui cadru medical de calitate. Sigur că există şi toate aceste vulnerabilităţi pe care domnul Cinteza le-a menţionat şi care necesită rezolvare. Altfel, sigur că actul medical este sortit eşecului. De aceea, cazurile care sunt de multe ori prezentate în media ţin adesea de partea de organizare”, a afirmat VASILE CEPOI, Președinte, Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate.
”Trebuie să nu mai ascundem lipsurile din sectorul de stat sub preş. Dacă informaţia despre ceea ce lipseşte ajunge în sectorul privat acesta va reacţiona şi va investi în zonele cu potențial. Există zeci de milioane de investit în această zonă. Trebuie să avem transparență în sistem pentru a realiza ce nu ne permitem să plătim. Dacă avem această informaţie ştim unde trebuie să intervină contribuţia privată”, a spus Nergiu Neguț, Business Angel, Associate Dean at Maastricht School of Management Romania.
”În toată lumea tratamentul unui bolnav este unul standard, în funcţie de protocoale. Atât timp cât aceste protocoale sunt respectate şi atât timp cât spunem adevărul nu ne mai putem simţi vulnerabili în faţa unui pacient. Dacă protocolul nu poate fi respectat din cauza lipsei unui medicament, de exemplu, trebuie să aflăm de ce nu îl avem şi să îi spunem acest lucru pacientului”, a declarat CARMEN ORBAN, Manager, Institutul Clinic Fundeni, spital care a încheiat recent procesul de acreditare.
”Tocmai ce am încheiat acest proces de acreditare care a reprezentat o muncă de sisif și care a durat 6 luni. Dacă am descoperit lucruri care nu îşi aveau sensul le-am comunicat Comisiei de acreditare şi dacă am avut dreptate acestea au fost scoase şi înlocuite cu ceva util. Cred că aceasta acreditare ne protejează atât pe noi cât şi pe pacienţi şi că este necesară”, a mai afirmat CARMEN ORBAN.
BOGDAN TĂNASE, Președinte, Alianța Medicilor, a punctat faptul ca ”În acest moment, politicienii le transmit pacienţilor că au dreptul la un tratament complet şi de calitate. Din păcate, acest lucru nu este posibil. Un singur exemplu ar fi radioterapia. În România numai 20% dintre pacienţi au acces la radioterapie şi asta naşte tesiuni de nedescris între medici şi pacienţi. Sigur că îi poţi spune pacientului situaţia, dar el este în faţa noastră şi nu în faţa celor care pot să facă posibil că tratamentul să fie aplicat tuturor”.
Dupa cele doua zile de moderare si implicare a celor mai activi jucatori din domeniul medico-farmaceutic romanesc, feedbackul din partea organizatorilor a venit ca o apreciere, care ma onoreaza: ,,Am lucrat cu Alexandra pentru doua dintre editiile Health Forum pe care BusinessMark le-a organizat si de fiecare data aportul ei la succesul proiectului a fost unul mare. Ca un bun cunoscator al industriei, Alexandra ne-a sprijinit in multe dintre etapele de proiectare a evenimentului si a contribuit in a contura evenimente realmente utile celor ce isi desfasoara activitatea in domeniu. De asemenea, in calitate de moderator, Alexandra a reusit sa coordoneze mese rotunde cu un numar mare de vorbitori astfel incat discutiile sa aiba drept obiectiv utilitatea, cooperarea, propunerea de solutii”, a precizat Andreea Paun, Managing Partner Business Mark.