Cei mai multi prieteni, cunoscuti, cititori ma identifica cu jurnalismul medical, ceea ce este adevarat, doar ca nu e totusi singurul domeniu in care scriu. Se spune ca un jurnalist care este un bun profesionist poate sa scrie despre orice subiect din orice domeniu. Am avut ocazia in ultimii ani sa abordez mai multe subiecte legate de un alt domeniu si anume al imigratiei, iar anul trecut (mai 2014) Organizatia Internationala pentru Migratie mi-a acordat premiul cel mare la categoria presa scrisa/online pentru un interviu cu o femeie araba in cadrul concursului Romania e acasa. Joi seara a venit o noua confirmare, daca ar mai fi existat indoieli, ca nu a fost o intamplare aceasta recunoastere profesionala, prin Mentiunea ,,Salut Suntem Acasa in Locul Unde Traim”, pe care am primit-o la categoria Presa scrisa si agentii.
,,Medicii imigranti, o resursa pierduta în România”
Organizatorul concursului SALUT! a fost Fundatia ICAR, care de peste 20 de ani, acorda gratuit servicii medicale, psihologice, sociale si consiliere juridica victimelor torturii, relelor tratamente si incalcarii drepturilor fundamentale ale omului. Beneficiarii serviciilor sunt fosti detinuti politici, refugiati, solicitanti de azil, migranti fara documente si alti migranti. Competitia la care m-am inscris face parte din proiectul ,,SALUT – Suntem Acasa in Locul Unde Traim”, derulat de Fundatia ICAR, in parteneriat cu Muzeul National al Taranului Roman (MNTR), in perioada 1 iulie 2015 – 29 februarie 2016, proiect finantat prin granturile SEE 2009 – 2014, in cadrul Fondului ONG in Romania.
La acest concurs s-au inscris peste 30 de jurnalisti din presa scrisa, audiovizuala si online, angajati ai unei organizatii de presa sau jurnalisti freelance, precum si bloggeri. In competitie au intrat articole print, online publicate in limba romana, in media tiparita sau online (bloguri si site-uri de specialitate – jurnalism, migratie, cultura, drepturile omului etc.), materiale video si materiale audio difuzate pe un post radio/TV romanesc, in intervalul 1 iulie 2014 – 1 noiembrie 2015. Eu am participat cu un singur articol publicat in numarul 3 al revistei Romanian Journal of Health Manager ,,Medicii imigranti, o resursa pierduta în România”, care a intrat la categoria Presa scrisa si agentii.
Desi e o revista prea putin cunoscuta in lumea preocupata de tema imigratiei, juriul a apreciat subiectul pe care l-am abordat si scriitura, astfel ca revista Romanian Journal of Health Manager a fost pusa alaturi de canale media puternice precum: Digi 24 Tv, Romania libera, Radio Romania International.
La Categoria: Presa scrisa & Agentii
Premiul „SALUT!” a mers catre colega Andreea Pocotila, de la România libera cu articolul ,,În Siria ne taia capul pe loc, aici murim încet”, iar prima Mentiune a ajuns la mine (Alexandra Manaila), Romanian Journal of Health Manager ,,Medicii imigranti, o resursa pierduta în România”, alte doua mentiuni (fiindca ambele jurnaliste au obtinut note la egalitate) au mers la Camelia Bigan, de la Agerpres, cu materialul ,,Azilanti la Giurgiu: un ofiter de securitate al lui Saddam, un crescator de animale si un comerciant” si la Nicoleta Butnaru, de la Obiectiv – Vocea Brailei cu materialul ,,Braila, casa pentru 700 de straini. Un medic sirian in „Raiul” românesc”.
Mentiunea mi-a fost acordata in cadrul Festivitatii de decernare a premiilor, care a avut loc la Clubul Taranului, de la Muzeul National al Taranului Roman si pe care era cat pe ce s-o ratez. Imi stabilisem o intalnire cu niste medici pentru interviuri si nu eram sigura ca voi termina in timp util ca sa ajung la eveniment. Mai mult, nu banuiam ca ma numar printre finalistii concursului. Totusi, am reusit sa ajung la eveniment, sa-mi aud numele strigat pe scena si evident sa-mi ridic mentiunea, care ma onoreaza si ma bucura foarte tare. Aveam si revista la mine, cu articolul respectiv, iar membrii juriului cand au vazut-o, mi-au dat feedbackuri pozitive despre Romanian Journal of Health Manager in general si despre articol in special.
,,Mi-a placut cum a fost scris articolul, ca a fost bine documentat, subiectul bine prezentat”, mi-a marturist Gabriela Leu, membra a juriului din partea UNHCR, care stia chiar si numarul paginii din revista la care incepea articolul scris de mine(pg 59), dovada ca a citit cu mare atentie materialul.
Conditiile de participare si criteriile de jurizare au fost destul de exigente, implicand: complexitatea documentarii, calitatea scriiturii, orginalitatea abordarii, incadrarea în tematica de concurs, acuratetea textului (lingvistic si gramatical), precum si complexitatea surselor de informare. Si apropo de varietatea surselor de informare, vreau sa le multumesc in mod special lui: Ahmed Jaber, medicilor Mohamad Daoud si Hanna Babar, care m-au sprijinit in realizarea articolului. Mentiunea li se datoreaza si lor, pentru ca au avut curajul sa vorbeasca deschis despre problemele imigrantilor romani cu profesii medicale!
Puteti citi articolul aici
Medicii.imigranti.o.resursa.pierduta.a.Romaniai©Alexandra.Manaila-RJHM 3-2015
,,La revedere, patrie!”
Un alt membru al juriului, jurnalistul sirian Mazen Rifai, care si-a lansat la acest eveniment o carte pe care a scris-o, mi-a oferit un autograf, scriindu-mi numele in limba araba, m-a felicitat si m-a indemnat sa citesc cartea ,,La revedere, patrie!” dupa Sarbatori, fiindca are o nota mare de tristete.
Cartea am primit-o cadou cu ocazia premierii, dar am mai cumparat una, fiindca banii adunati din vanzari sunt donati Fundatiei ICAR, pentru a ajuta refugiati sirieni.
In plus, m-a impresionat pe mine si pe toti jurnalistii aflati la seara festiva, povestirea lui Mazen, care nu a fost consemnata in carte, fiind personala, pentru ca personajul prinicpal era sora lui Mazen. Aceasta locuia in Alep; nu a vrut sa paraseasca orasul incercat de razboi; nu a vrut sa treaca nici de partea opozitiei, pentru ca, in Siria, conform propagandei regimului, opozitia este asociata terorismului ISIS; si asta a costat-o viata. A murit sangerand dupa o operatie si asteptand sa vina salvarea. Care desi intr-un final, „numai cu acordul politiei”, a venit, pentru sora lui Mazen a fost prea tarziu. A spus pentru totdeauna ,,La revedere, patrie!”, iar jurnalistul Mazen ne-a povestit cu lacrimit in ochi, cea mai recenta povestire a unui imigrant, pe care nu a mai apucat s-o prinda in carte.
P.S. Sortul de bucatarie pe care l-am primit odata cu diploma, sper sa-l imbrac la un curs de gatit saptamana viitoare in care un indian va descifra tainele condimentelor indiene.
