Alexandra Mănăilă
Medicina

Vieti salvate fara prejudecati legate de nationalitate

Surgeon Doctor Showing X Ray/http://www.freedigitalphotos.net/
Surgeon Doctor Showing X Ray by stockimages/http://www.freedigitalphotos.net/

Medicii salveaza vieti. Aceasta e menirea lor, indiferent de culoarea pielii pe care au, de limba pe care o vorbesc, de rasa, etnia sau religia din care fac parte. Cu alte cuvinte, un medic fie el iranian, indian, fie chinez, egiptean, basarabean sau orice alt cetatean al acestei lumi atata vreme cat s-a pregatit in Medicina, si e in stare sa aline suferinta unei semen, ar trebui sa fie lasat s-o faca. Da, chiar daca suferindul este de alta nationalitate.

Cand in joc e viata omului, nu trebuie sa existe prejudecati de niciun fel si din nicio parte. Pacientul nu ar trebui sa mai fie bantuit de idei preconcepute de genul: ,,nu las sa puna mana pe mine un negru” sau ,,prefer sa mor de dureri de masele decat sa merg la un stomatolog italian care si-a cumparat diploma falsa”. Traim intr-o lume globalizata in care Medicina a trasat niste standarde internationale, niste notiuni si principii comune in ceea ce priveste practicarea acestei meserii. Exceptii exista peste tot, dar ele nu trebuie sa ne duca in pacatul generalizarii. In plus,  ,,vindecatorii in halate albe’’ au un mare avantaj, toti vorbesc aceeasi  limba universala, numita Medicina. M-am convins de asta la ,,Cursul de formare in comunicare interculturala si deconstructia stereotipurilor in mass-media”, care a avut loc la Cluj in perioada 30 octombrie-1 noiembrie 2014.

M-am inscris la acest curs organizat de: Institutul Intercultural Timisoara, Asociatia pentru Apararea Drepturilor Omului si Integrare Sociala Bucuresti, Centrul de Resurse Civice Constanta si Liga Apararii Drepturilor Omului Filiala Cluj fara sa am asteptari foarte mari. Tot ce mi-am dorit a fost sa cunosc mai multi imigranti si sa pot afla povestile lor de viata, pe care sa le public pe siteul www.cdcdi.ro.

Dar organizatorii mi-au intrecut asteptarile, fiindca au avut fericita inspiratie de a invita nu numai jurnalisti din Bucuresti, Timisoara, Cluj-napoca, Iasi, Constanta, ci mai ales reprezentanti ai comunitatilor de imigranti, mediatori interculturali si surpriza… printre ei si imigranti cu pregatire medicala.

Ma asteptam sa intalnesc studenti straini si da, am cunoscut-o pe Nidia Galicia, o mexicanca simpatica, masterand la Relații Internaționale Istorie și Diplomație in Constanta. Ma asteptam sa cunosc si imigranti intelectuali din diverse colturi ale lumii si am dat peste fermecatorul profesor Hassan Ahmed Rashidi Youseff,  lector universitar de limba araba la Universitatea din Timisoara. Dar nicio clipa nu m-am gandit ca voi da peste medici. Si totusi, am avut acest mare noroc.

Am intalnit un cardiolog indian, pe nume Hanna Mohamad Babar, pe care de cand l-am vazut prima oara l-am poreclit in sinea mea dr. Oz de Romania. Am discutat cu un ginecolog egiptean, Mohamed Daoud,  care mi-a marturisit ca a ales aceasta specialitate pentru ca-i plac femeile, dar si cu un farmacist musulman Amjad Alaoui Soulimani care si-a deschis o farmacie Yasmin intr-un sat din Romania. Toti au studiat in Romania si au ramas aici, cu o singura dorinta arzatoare: de a practica in meseria pe care au invatat-o pe aceste meleaguri, rasplatind astfel statul roman si salvand vietile semenilor sai. Dar nu in cazul tututor, dorinta s-a transformat in realitate.

Desi Romania se confrunta in acest moment cu un deficit de medici de 40 – 42%, nu face nimic in privinta medicilor, cetateni din afara Uniunii Europene, care vor sa munceasca in spitalele din Romania. Acesti doctori se lovesc de usi inchise si prejudecati, in conditiile in care romanii au mare nevoie de medici, de ingrijire calificata, iar migrantii cu pregatire in acest domeniu sunt o solutie viabila. Ma intreb ce ar trebui sa se intample ca aceasta solutie sa prinda viata? Sa moara romani cu zile astfel incat guvernantii sa faca ceva… Dupa parerea mea, vietile trebuie salvate punct. Fara prejudecati legate de nationalitate, fara victime colaterale, fara discriminare.

 

Postari asemanatoare

Cine va avea grija de copiii romanilor?

Alexandra

Hernie inghinală, modificările hormonale care o produc

Alexandra

Moderator si la cea de-a treia editie Health Meeting

Alexandra

Lasa un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.