In urma cu aproape de doi ani a aparut provocarea de-a lucra pentru un proiect care presupunea sa scriu articole pe un subiect neabordat de mine pana atunci: imigratia. Intr-un fel o luam de la inceput, ca jurnalist novice intr-un domeniu dificil, cu multe hachite legislative, cu multe probleme greu de tratat in presa si cu multe sensibilitati, fiind in joc destinele unor oameni, iar cititorul meu era unul avizat, fie ca e vorba de cercetatorul interesat de fenomenul imigratiei, fie de ONG-urile sau autoritatile in domeniu.
Nu a fost deloc usor, incepand cu documentatia, cu gasirea surselor si terminand cu slefuirea povestilor imigrantilor.
Pe de o parte, aveam obligatia sa redau stralucirea povestii, dar in acelasi timp trebuia sa am grija sa protejez personajele de orice probleme care s-ar fi putut isca in urma declaratiilor aparute in presa. Trebuie sa-mi fac bine temele, de fiecare data, si sa gasesc subiecte interesante pentru toti cititorii.
Pentru a scrie materiale cat mai interesante, am avut o misiune grea: nu doar sa intru in contact cu imigrantii, oameni greu incercati de soarta (care uneori te privesc cu suspiciune si neincredere), ci sa incerc sa-i cunosc, sa ma pun in pielea lor, sa aflu o particica din viata lor si sa le inspir increderea ca romanii pot fi oameni deschisi, prietenosi si primitori, ca Romania poate fi acasa pentru ei si ca pot sa stea de vorba cu mine avand inima deschisa. Uneori mi-a reusit, alteori nu. Dar am incercat, iar interviurile le-am publicat pe siteul cdcdi.ro, un proiect al Centrului de Documentare şi Cercetare în Domeniul Integrării Imigranţilor. Asa am ajuns sa cunosc africani, indieni, chinezi, arabi etc.
România e acasă
In luna ianuarie 2014, am participat la o conferinta de presa, organizata de Organizatia Internationala pentru Migratie (OIM) in care se anunta lansarea concursului media România e acasă. Scopul acestuia era de a promova cele mai bune articole, reportaje şi materiale de presă cu tema integrării străinilor în societatea românească. Atunci mi-am zis ca a venit timpul sa-mi masor fortele cu colegii care scriu mai des si de mai multa vreme ca mine pe tema imigratiei. Miza mea a fost nu sa castig un premiu, ci sa aflu prin intermediul acestui concurs la ce nivel profesional ma situez in acest domeniu (fiindca pe sanatate stiu). Asa ca m-am inscris la concurs, la sectiunea presa scrisa/online, gandindu-ma ca oricum nu ma cunoaste nimeni in acest domeniu, deci cei care vor judeca, vor judeca strict munca mea, ca fiind vorba de o organizatie serioasa, va fi un concurs bine jurizat, corect si fara partipriuri. Iar in sinea mea mi-am spus: un jurnalist bun trebuie sa scrie bine despre orice. Asa ca m-am prezentat cu povestea Jasminei Sukaina, femeia arabă care face carieră în România. Interviul fusese publicat pe siteul cdcdi.ro
Cand am fost anuntata de organizatori, ca sunt castigatoarea sectiunii presa scrisa/online nu mi-a venit sa cred, mai ales ca au participat jurnalisti din toata tara si sunt sigura ca au fost abordate subiecte extrem de variate. Ulterior, am aflat ca interviul meu a fost ales castigator dintr-o serie de 26 articole, care au fost inscrise in concurs si ca juratii au apreciat intrebarile, spunand ca au fost bine puse, alegerea intervievatei, raspunsurile si mainera in care a curs interviul.
Evident, ca nu am ratat festivitatea de premiere, care a avut loc joi, 29 mai, la hotel Minerva din Bucuresti. Pret de cateva clipe, am simtit ca munca mea este apreciata, valorizata si asta imi da imbold sa merg mai departe. Dovada, am si cunoscut la festivitate doua turcoaice simpatice, pe care nu le-am ratat. Le-am invitat la o discutie interesanta, din care am stors o multime de informatii, baza a unui viitor articol.
Jasmin Sukaina, femeia arabă care face carieră în România
Pe Jasmin am cunoscut-o la un eveniment si m-a impresionat felul in care lupta pentru drepturile imigrantilor, in special a arabilor. O femeie apriga, desteapta si bataioasa. In acelasi timp, aranjata, pedanta si delicata. M-a incitat prezenta ei, asa ca am facut tot posibilul sa stau la o discutie cu ea. Nu era primul imigrant cu care discutasem la vremea respectiva, nu era singura femeie care plecase din tara ei a carei poveste o aflam. Si totusi, avea ceva special… ceva ce aveam sa aflu de-abia dupa ce am facut interviul cu ea.
Jasmin Sukaina reprezintă modelul femeii arabe care face carieră. În Irak, ţara sa natală, era profesoară de limba arabă şi matematică. În România, predă limba arabă la Cambridge School în Bucureşti. Se implică în problemele imigranţilor atât prin asociaţia Bud’s Flowers, pe care a înfiinţat-o, cât şi prin calitatea sa de mediator intercultural pentru comunitatea arabă din Bucureşti.
A venit în urmă cu 15 ani în România, pentru că soţul ei avea afaceri aici, iar la arabi tradiţia este ca soţia să-şi urmeze întotdeauna soţul. (…)Femeia arabă este foarte deşteaptă şi poate ajunge mai departe, dar are nevoie de şanse şi de cineva să-i întindă o mână şi s-o ajute. La început nici mie nu mi s-a oferit această şansă în România. Dar eu sunt îndrăzneaţă, am vrut să arăt cine sunt, a trebuit să lupt pentru această şansă, de aceea le spun tuturor femeilor arabe care vin aici să fie curajoase şi să arate ce sunt.
O femeie araba care face cariera in Romania nu e putin lucru si nu e usor de gasit. O femeie araba care lupta pentru drepturile imigrantilor pare greu de imaginat. Si totusi, exista. O straina care darama prejudecatile romanilor despre femeia araba prin felul de a fi, de-a se purta, de a trai.
Un exemplu pentru noi, toti cei care de multe ori carcotim spunand ca nu ne-am nascut in tara potrivita. Dar ce-ar fi sa ne imaginam ca in secunda urmatoare suntem obligati sa ne luam bocceluta in spinare, sa ne lasam familia, prietenii, jobul, banii, tot si sa plecam intr-o tara straina, a carui limba nu o vorbim, cu oameni pe care nu-i cunoastem, fiind obligati s-o luam de la capat. E greu sa-ti imaginezi, nu-i asa? Darmite sa treci prin asta…
Premiul OIM pentru categoria presa scrisa (print sau online) nu doar ca ma onoreaza, dar ma si obliga de acum incolo sa scormonesc mai adanc in mocirla si scot la suprafata nuferii cu povestile lor. Sunt acei imigranti care ajung in Romania, fortati de diverse imprejurari ale vietii, si care nu se dau batuti, isi iau destinul in maini si cu mult curaj isi construiesc viata de la capat. Cei mai multi au fost nevoiti sa-si paraseasca familiile, averile, slujba, stiind ca nu le vor mai avea sau vedea vreodata. Acum si aici, pe pamant romanesc incearca sa treaca peste aceste traume, sa se adapteze conditiilor noastre, sa-si intemeieze familii noi, sa traiasca demn si sa-si gaseasca un loc sub soare.
